iunie 2, 2026
Spread the love

Asociația Oncohelp din Timișoara semnalează faptul că a crescut alarmant numărul cazurilor de cancer. Doar în anul 2024, aproape 10.000 de pacienți au fost îngrijiți la OncoHelp. Dintre aceștia, 4.300 sunt pacienți noi. Tratamentul tuturor bolnavilor a fost gratuit.

Cancerul de sân, cel pulmonar și afecțiunile din patologia digestivă continuă să fie cele mai frecvent întâlnite forme de boli oncologice în rândul pacienților tratați în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp Timișoara. Aproape 80% dintre cei 4.300 de pacienți noi înregistrați în 2024 suferă de una dintre aceste afecțiuni oncologice.

Aproape două treimi dintre pacienții oncologici din vestul țării sunt tratați în cadrul Asociației OncoHelp. De aceea, am ales să împărțim medicii oncologi pe localizări ale cancerului. Avem echipe de trei, patru sau cinci medici pentru fiecare localizare malignă. Practic, suntem prima unitate sanitară din România care a realizat acest lucru – o supra-specializare a medicilor din cadrul Asociației OncoHelp pe tipurile de cancer. Acest demers a fost extrem de necesar, deoarece vorbim de peste 34.000 de consulturi de oncologie, hematologie și îngrijiri paliative doar în Ambulatoriul Integrat al unității sanitare. Este o cifră foarte mare, la care se adaugă aproape 35.000 de internări pentru spitalizare de zi, destinate tratamentelor. Nu în ultimul rând, vorbim de peste 7.500 de internări în regim de spitalizare continuă – o activitate extrem de complexă, cu pacienți care au nevoie de îngrijire specială, permanentă. Trebuie subliniat că niciun pacient nu a plătit absolut nimic pentru a beneficia de serviciile Asociației OncoHelp”, a afirmat medicul Șerban Negru, președinte al Asociației OncoHelp.

În 2024, s-a menținut o cifră ridicată a ședințelor de radioterapie, și aceasta datorită punerii în funcțiune a celui de-al treilea accelerator liniar.

Anul trecut, 32.000 de ședințe de radioterapie au fost efectuate pacienților care au venit pentru tratament în cadrul Asociației. Fără acest tratament, gratuit în cadrul OncoHelp, mulți dintre bolnavii de cancer nu ar fi supraviețuit. În 2025, se împlinesc 10 ani de la punerea în funcțiune a primului accelerator de radioterapie. Dacă ar fi să facem un bilanț, de atunci și până acum, peste 12.000 de persoane au beneficiat de ședințe de radioterapie. Le-am oferit acestora o șansă la viață. Vorbim despre 12.000 de familii cărora am încercat să le schimbăm destinul. Acești pacienți nu sunt doar statistici, ci reprezintă povești de viață și speranță. În acești 10 ani, ne apropiem de 250.000 de ședințe de tratament radio. Mai mult, pentru a-i sprijini pe cei care vin din alte județe pentru radioterapie, noi susținem financiar cazarea și masa pacienților pe durata tratamentului. Este un efort considerabil, atât logistic, cât și financiar, dar pe care am ales să îl facem pentru pacienții care vin uneori și de la câteva sute de kilometri pentru ședințele de radioterapie”, a declarat medicul Valeriu Borugă, manager al Asociației OncoHelp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *