Spitalul Județean Timișoara împlinește 50 de ani de la înființare. Așadar, conducerea unității medicale a pregătit o serie de manifestări pentru a marca acest moment important.
„Anul 2024 înseamnă o jumătate de secol de la înființarea spitalului nostru, al tuturor. Este un eveniment pe care îl marcăm printr-o bogată agendă cultural-artistică, care se va întinde pe parcursul mai multor luni. Agenda a început deja, prin donarea sculpturii „Nașterea luminii” către noua maternitate a spitalului nostru de marele artist Bata Marianov”, a afirmat Dorel Săndesc, directorul Spitalului Județean Timișoara.
De asemenea, în perioada care urmează sunt pregătite trei concerte excepționale. Joi, 26 septembrie, la ora 19.30, la Filarmonica Banatul are loc un concert rock-simfonic susținut de trupa „Meșterii rock” și Orchestra Simfonică „Lira”. Spectacolul va fi cu scop umanitar. Vineri, 27 septembrie, la Clubul Heaven se desfășoară un recital de poezie și un concert al formației „Timpuri Noi”, în cadrul Festivalului Internațional „LitVest”. Intrarea este liberă! Sâmbătă, 28 septembrie, la Heaven Outdoor are loc un concert al formației Iris. De asemenea, intrarea va fi liberă!
Totodată, Spitalul Județean Timișoara a pregătit și alte evenimente interesante. În data de 11 noiembrie are loc la Filarmonica Banatul „seara Beethoven”, iar în 22 noiembrie, la Opera Națională Română, este programat spectacolul de gală.