august 4, 2026
Spread the love

Judeţul Timiş se află marţi şi miercuri sub cod roşu de caniculă. Potrivit meteorologilor, termometrele vor arăta şi 41 de grade Celsius, la umbră.

În contextul temperaturilor extreme, Direcția de Sănătate Publică Timiș recomandă cetățenilor să evite expunerea prelungită la soare în intervalul orar 11:00 – 18:00, să se hidrateze corespunzător și să poarte îmbrăcăminte lejeră, deschisă la culoare. O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

„De asemenea, DSP Timiș a operaționalizat punctele de prim ajutor și a dispus verificarea măsurilor de prevenire și intervenție în toate spitalele din județ. Aceste măsuri includ asigurarea continuității asistenței medicale, verificarea stocurilor de medicamente și a funcționării sistemelor de climatizare. Totodată, instituția a solicitat spitalelor și Serviciului de Ambulanță să își adapteze capacitatea de răspuns pentru un posibil aflux de pacienți”, a transmis DSP Timiş.

De asemenea, persoanele care resimt efectele caniculei se pot adresa celor șase puncte de prim ajutor amenajate în Timișoara și Lugoj. Acestea sunt deservite de personal din cadrul școlilor postliceale de specialitate și de voluntari ai Societății de Cruce Roșie – Filiala Timiș, iar primăriile celor două oraşe asigură aprovizionarea cu apă îmbuteliată.

Facem precizarea că aceste puncte de prim ajutor nu substituie controlul medical de specialitate sau consultațiile medicului de familie. În cazul apariției simptomelor severe de insolație sau al alterării stării de conștiență, este necesară apelarea imediată a numărului unic de urgență 112 şi prezentarea la unităţile de primiri urgenţe”, a informat DSP Timiş.

Totodată, în aceste zile caniculare, echipele Direcţiei de Asistenţă Socială Timișoara, împreună cu parteneri și voluntari, vor efectua vizite la domiciliu pentru a oferi sprijin persoanelor aflate în situații de risc. Ajutorul poate fi solicitat la 0356.981, numărul de urgențe sociale, disponibil 24/7. Vizitele sunt programate de luni până vineri, între orele 08:00 – 16:00. Pot beneficia de acest sprijin persoane cu afecțiuni grave pentru care deplasarea în caniculă reprezintă un risc. Sprijinul include: cumpărături de alimente; plata facturilor; ridicarea rețetelor și cumpărarea medicamentelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *