februarie 8, 2025

Comitetul Director Județean al PNL Timiș s-a reunit, vineri după-amiază, pentru a stabili principalele direcții politice pentru perioada următoare.

Prima decizie luată cu unanimitate de voturi a rezultat în validarea candidaturilor pentru Primăria Timișoara și pentru Consiliul Județean Timiș. La Primăria Timișoara, din partea PNL Timiș, candidatul este Nicolae Robu, iar la CJ Timiș, candidatul PNL Timiș este Alin Nica.

Președinți de organizații liberale din județ, primarii PNL, membrii BPJ și BPL PNL Timișoara, consilierii județeni și consilierii locali liberali din Timișoara, precum și conducerile organizațiilor interne din filiala Timiș, prezenți la ședință ca membri ai comitetului, au stabilit că la alegerile locale din 9 iunie, PNL Timiș va merge pe liste proprii.

Timișul înțelege mișcarea strategică a BPN și a președintelui Nicolae Ciucă de stabilire a unei alianțe PNL și PSD la europarlamentare, dar la nivel local și județean păstrăm neatinsă identitatea de partid de dreapta. Primele două forțe politice românești și-au dat mâna pentru interesul României la Bruxelles și pentru a fi o forță în grupurile politice care contează cel mai mult în Parlamentul European, însă, aici, în Timiș, avem prima șansă și candidații câștigători atât pentru Primăria municipiului, cât și pentru Consiliul Județean. Anul acesta, pentru prima dată în istoria democrației de după ’89, vom avea administrație liberală și la Timișoara și pentru Timiș„, a spus Alin Nica, președintele PNL Timiș.

De asemenea, în cadrul Comitetului Director Județean al PNL Timiș au fost date voturi de susținere pentru Alina Gorghiu, ministră a Justiției, care candidează pentru un loc în Parlamentul European, și pentru Gheorghe Falcă, actual europarlamentar, care candidează pentru un nou mandat în PE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *