
Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat, vineri, în timpul vizitei realizată pe șantierul centurii de sud a Timișoarei, că o decizie finală privind candidatura la Consiliul Județean Timiș va fi luată luni. La acțiunea de pe șantier au fost prezenți și Nicolae Robu, precum și deputatul Marilen Pirtea.
„Domnul Robu este aici pentru că împreună am decis ca dumnealui, la sfârșitul verii trecute, începutul toamnei, ne-am văzut la sediul PNL și am discutat cu dumnealui să-și asume candidatura la Primăria Timișoara. Ca atare, dânsul este prezent aici și mă bucur să îl revăd. Domnul Pirtea e deputat al PNL, membru al filialei PNL Timiș. De asemenea, este o bucurie să-l revăd. Faptul că domnul președinte Alin Nica nu a venit aici, îi respect decizia și mergem mai departe. (…) Stabilim luni (n.r. candidatura la CJ Timiș). Până atunci mai discutăm, mai negociem. Conducerea partidului va decide asta”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Întrebat cine își asumă dacă coaliția pierde Primăria Timișoara și CJ Timiș, Ciucă a precizat că „analizăm și vedem care au fost motivele pentru care nu am câștigat”. Imediat a intervenit Sorin Grindeanu, care a afirmat că „e exclus un asemenea scenariu. Probabil că Timișul va avea unele dintre cele mai bune rezultate”.