martie 14, 2026
Spread the love

Daniel David a luat decizia de a demisiona din funcția de ministru al Educației, luni, la cererea premierului Ilie Bolojan.

La exact un an de la invitația de a deveni ministru al Educației și Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deși demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, așa cum a fost și colaborarea noastră. Motivația retragerii mele prin demisie este simplă și nu trebuie construite motivații ascunse în jurul acesteia: niciodată nu am vizat o carieră politică, ci am acceptat temporar funcția de demnitate publică de ministru (în 23 decembrie 2024 și în 23 iunie 2025), pentru a ajuta țara și sistemul nostru de educație-cercetare în situațiile de criză pe care le-au traversat. Iar de data aceasta, decizia mea de retragere este definitivă”, a afirmat Daniel David.

Marți, 23 decembrie, când vor fi propuși cei doi miniștri USR, la Apărare (Radu Miruță) și la Economie (Irineu Darău), premierul Ilie Bolojan va propune și un nou ministru la Ministerul Educației.

Se pare că la Ministerul Educației ar urma să fie propus deputatul Marilen Pirtea, președintele interimar al PNL Timiș și rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Marilen Pirtea este în prezent și consilier onorific pentru premierul Ilie Bolojan în domeniile educației și cercetării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *