
Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, a murit, marți, la vârsta de 76 de ani. Potrivit primelor informații, acesta era internat într-un spital din Timișoara, din cauza problemelor cardiace de care suferea.
„Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea în neființă a domnului Valeriu Tabără, o personalitate marcantă a vieții academice și politice din România. Domnul Tabără a fost un om al valorilor, un profesionist desăvârșit în domeniul agronomiei și un om politic dedicat interesului național. Contribuțiile sale semnificative în dezvoltarea agriculturii românești și în formarea generațiilor viitoare rămân repere de necontestat. În aceste momente de durere, transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a afirmat Alin Popoviciu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
Valeriu Tabără s-a născut la data de 1 iulie 1949, în satul Sălciua din județul Alba. Între 1994 și 1996 a fost ministrul Agriculturii și Alimentației în Guvernul Văcăroiu. Valeriu Tabără a fost parlamentar începând cu anul 1992. A fost președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, dar și președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind situația sistemelor de irigații, precum și a altor sectoare de îmbunătățiri funciare.
La data de 3 septembrie 2010 a fost numit din nou ministru al Agriculturii în Guvernul Boc. După o operație complicată pe cord deschis în septembrie 2012, la data de 7 decembrie 2012 a suferit un accident de mașină în care și-a fracturat ambele picioare. Din spital a anunțat că se retrage din politică.