Pe perioada verii, Timișoara a fost luată cu asalt de numeroși cerșetori. Printre cei depistați de polițiștii locali se numără și trei tinere care, în loc să muncească, mint că adună bani în numele unei asociații de ajutorare a persoanelor cu dizabilități.
Cele trei tinere, cu vârste de 17, 23 și 27 ani, sunt din localitatea Bărbulești, județul Ialomița, acestea fiind amendate de către polițiștii locali. Două dintre ele au fost surprinse zilele trecute în Piața Libertății, iar o alta în Piața Unirii.
Potrivit Poliției Locale Timișoara, în luna iunie, un număr de 105 persoane care apelau la mila publică în Timișoara au fost predate de 246 de ori la centrul social aparținând de Direcția de Asistență Socială Timișoara și cinci minori către DGASPC Timiș.
„De menționat că pe de o parte cetățenii orașului semnalează prezența cerșetorilor care sunt de foarte multe ori agresivi, fac scandal, cum este cazul unui bărbat reclamat că era recalcitrant și că se afla într-un complex de pe Str. Take Ionescu unde urla și lua băutura clienților de pe mesele unei terase. Alții sunt în scaune cu rotile și își pun viața în pericol circulând printre mașini, cum a fost și cazul unui bărbat preluat de pe polițiștii locali de pe Calea Lugojului, alții, strânși în grup, se aflau în Piața 700 în sectorul de flori, unde consumau alcool, făcând gălăgie și deranjând cumpărătorii. Există însă și multe persoane care ignoră apelurile autorităților și continuă să le ofere bani, menținându-i în acest fel pe străzile orașului”, a informat instituția.
Așadar, Poliția Locală Timișoara face din nou apel către cetățeni să nu le mai ofere bani și, în cazurile în care îi observă, să apeleze la Dispeceratul Poliției Locale la numerele de telefon 0256.246.112 sau 0256.968 pentru a fi preluați din stradă și transportați la centrele sociale.

