august 10, 2026
Spread the love

Un tânăr în vârstă de 19 ani a ajuns după gratii. Individul din Făget ar fi violat o fată de 16 ani, pe care a dus-o cu maşina într-o zonă izolată.

„În fapt, la data de 6 august 2026, polițiștii orașului Făget au fost sesizați de către reprezentantul legal al unei minore, în vârstă de 16 ani, cu privire la faptul că, la data de 3 august 2026, aceasta ar fi fost victima unei agresiuni sexuale. Din primele verificări efectuate a reieșit că, la data de 3 august 2026, minora s-ar fi întâlnit cu un tânăr, în vârstă de 19 ani, iar ulterior, acesta ar fi transportat-o cu autoturismul într-o zonă izolată din apropierea localității Făget, unde prin constrângere fizică și morală, ar fi întreținut un raport sexual cu aceasta. În baza probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de tânăr, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor”, a informat Poliţia Timiş.

La data de 6 august, tânărul a fost prezentat magistraților care au dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de polițiștii, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *