martie 7, 2026
Spread the love

Câteva sute de oameni s-au adunat vineri seara, de Ziua Europei, în Piața Operei din Timișoara. Aceștia au participat la un miting pro-european care s-a desfășurat simultan în mai multe orașe mari ale României.

Manifestanții au ținut în mâini steaguri ale României și Uniunii Europene, dar și pancarte cu mesaje precum „Legionarii nu sunt eroii României”, „Europa e acasă” sau „Uniți suntem puternici! Mergeți la vot”. De asemenea, în centrul Timișoarei s-a scandat „Putin, nu spera, România nu-i a ta” și „Vest, nu Est”.

România se află iar într-un punct de cotitură. Primul tur al alegerilor prezidențiale a trecut. În turul 2 alegem viitorul drum al României – continuăm pe drumul drept al valorilor europene sau ne abatem pe o cărare întunecată, unde libertatea devine amintire și speranța e pusă sub tăcere. A doua opțiune nu înseamnă doar ieșirea de pe drumul european – înseamnă o societate în care puterea decide tot, libertățile sunt restrânse, drepturile devin un lux, iar vocile care gândesc diferit sunt reduse la tăcere”, au transmis organizatorii.

Foto: Facebook USR Timiș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *