
O amplă acțiune de control a avut loc în Piața de Gros din Timișoara. Verificările au fost realizate, în acest sfârșit de săptămână, de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș împreună cu specialiști din cadrul ITM Timiș, DSVSA Timiș, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș, Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva, Direcției pentru Agricultură Județeană Timiș.
Așadar, politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș au verificat 23 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate. Au fost aplicate cinci sancțiuni în valoare de 19.000 lei și s-a dispus confiscarea sumei de 1.052 lei.
Inspectorii din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva au aplicat două amenzi în valoare de 7.000 lei și au dispus confiscarea sumei 1.620 euro. Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș au înmânat cinci invitații în vederea sancționării pentru prestarea de activități fără a deține contracte de muncă înregistrate.
Specialiștii din cadrul DSVSA au emis șase invitații în baza HG. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Comisarii din cadrul ANPC au întocmit documentația necesară în vederea aplicării a cinci sancțiuni. Totodată, s-au emis invitații conform O.G. 21/1992, constatându-se abateri contravenționale privind lipsa informării cu privire la elementele de identificare și caracterizare, lipsa traducerilor în limba română a etichetărilor, lipsa afișării prețurilor și neîncadrarea în cerințele minime de calitate.
Specialiștii din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Timiș au verificat șase operatori persoane fizice autorizate și producători agricoli locali autorizați, constatând abateri privind completarea carnetelor de producător precum și trasabilitatea și etichetarea mărfurilor expuse spre vânzare fiind lăsate mai multe invitații în acest sens.