august 18, 2026
Spread the love

La Timişoara se pregăteşte un protest, ca urmare a deciziei CCR care-l lasă fără mandatul de primar pe Dominic Fritz.

„Decizia CCR de anulare a principiului neretroactivității, aflat la baza oricărui stat democrat nu e decât un alt semn că justiția în România a devenit un instrument de persecuție politică. Oricând, oricare dintre noi, ce nu intră în grațiile bandelor de pesedisto-securiști pot ajunge pe liste negre sau pot fi executați administrativ sau politic. Astăzi Dominic Fritz, mâine oricine nu acceptă să le fie obedienți. Nu se mai feresc de nimic, nu mai contează nimic! Moștenitorii burgheziei roșii a Partidului Comunist și a Securității și-au luat statul român pe proprietate privată. Au capturat România și-o siluiesc în fiecare zi. Împotriva Timișoarei au o ură organică pentru că întotdeauna a fost altfel. Niciodată nu li s-a supus, niciodată nu a acceptat să fie condusă de ei. Grupurile pesedisto-securiste au încălcat toate legile în speranța că acum vor pune mâna pe Orașul Libertății. Va trebui să le demonstrăm că nu au nicio șansă„, au transmis organizatorii.

Protestul are loc miercuri, începând cu ora 19.00, în Piaţa Operei din Timişoara. Peste 1.300 de persoane au anunţat pe Facebook că vor participa la acţiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *