octombrie 9, 2026
Spread the love

Un bărbat în vârstă de 52 de ani este cercetat pentru trafic de droguri de risc şi mare risc. Oamenii legii au descoperit plante de canabis cu înălţimea de peste doi metri la locuinţele acestuia din Moşniţa Nouă şi Periam.

„Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în cursul anului 2026, bărbatul ar fi inițiat și dezvoltat o cultură indoor de canabis, destinată comercializării. Pe parcursul a două percheziții domiciliare efectuate, la data de 8 octombrie 2026, de către polițiști, la locuințele acestuia, în localitățile Moșnița Nouă și Periam, au fost descoperite și ridicate 6 plante de canabis, cu înălțimea la tulpină de peste 2 metri, 8 pungi conținând materie vegetală, aflată în curs de expertizare, 2 pungi cu ciuperci halucinogene conținând Psilocina și Psilocibina, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, 9.000 de euro, precum și alte mijloace de probă”, a informat Poliţia Timiş.

Procurorii DIICOT Timișoara au dispus reținerea bărbatului de 52 de ani. Vineri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din Gruparea de Jandarmi Mobilă Glad Voievod Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *