aprilie 23, 2026
Spread the love

O acțiune de amploare a fost organizată, luni, pe autostrada A1 Deva – Nădlac, cu scopul ca oamenii legii să le vină de hac celor care transportă migranți ilegal, precum și șoferilor care circulă neregulamentar.

„La data de 29 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac cu sprijinul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, al Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier, al Registrului Auto Român, Gărzii Naționale de Mediu și al Direcției Regionale Vamale, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea migrației ilegale, impunerii respectării legislației rutiere și reducerii riscului de accidente”, a transmis Poliția Timiș.

În total, în urma verificărilor au fost aplicate 365 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 184.200 de lei, fiind reținute zece permise de conducere, retrase 11 certificate de înmatriculare și constatate două infracțiuni rutiere.

Aceste acțiuni au caracter permanent și se desfășoară periodic, pentru prevenirea oricăror evenimente care ar putea perturba ordinea și liniște publică, precum și pentru conștientizarea participanților la trafic, cu privire la riscurile la care se expun, prin nerespectarea legislației rutiere”, a informat Poliția Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *