Șase percheziții domiciliare au avut loc, luni, în localitatea timișeană Jena, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Descinderile au fost realizate de către polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
„Astfel, din cercetări a reieșit faptul că, în perioada lunilor ianuarie – mai 2026, doi bărbați, de 37 și 40 de ani, ar fi sustras în mod repetat panouri fotovoltaice, invertoare și alte componente de la mai multe stații de telecomunicații situate în localitățile Babșa, Lucareț, Nevrincea și Jupa. În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 40 de panouri fotovoltaice, 4 invertoare și 4 sisteme de stocare, respectiv acumulatori, fiind recuperat un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei”, a informat Poliția Timiș.
Bărbatul de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Găvojdia, Secției 7 Poliție Rurală Lugoj, Biroului de Investigații Criminale Lugoj, Biroului Criminalistic Lugoj, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor implicate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.




