mai 31, 2026
Spread the love

Un grav accident de circulație a avut loc, luni, în localitatea Biled. O persoană a murit după ce mașina în care se afla s-a ciocnit cu un autobuz de transport public.

În jurul orei 14:00, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier în localitatea Biled. La fața locului s-au deplasat de urgență 6 pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. În accident au fost implicate un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto și un autobuz de transport public, în care se aflau 15 persoane”, a informat ISU Timiș.

Din primele informații, cele 15 persoane din autobuz nu necesită îngrijiri medicale. Persoana din autoturism a fost declarată decedată de către medicul sosit la locul accidentului.

Update:Un bărbat de 45 de ani a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Timișoara spre Sânnicolau Mare, iar la intrare în localitatea Biled, într-o curbă la stânga, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autobuz care se deplasa regulamentar. În urma accidentului, șoferul autoturismului a decedat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis Poliția Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *