
Poliția Timiș anunță că nu au fost înregistrate incidente la secțiile de votare din județ. Pe de altă parte, în cursul zilei de sâmbătă, au fost aplicate două sancțiuni, o amendă și un avertisment, pentru propagandă electorală.
„Nu au fost întocmite dosare penale cu privire la posibile infracțiuni. Reamintesc că persoana care continuă propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, considerate spațiu public, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei”, a informat Poliția Timiș.
În total, peste 1200 de angajați MAI sunt mobilizați duminică pentru a asigura desfășurarea în condiții de siguranță a alegerilor.
Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în România, care votează la una dintre secţiile de votare din țară, își pot exercita dreptul la vot în baza unuia dintre următoarele documente: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar și, în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
Pentru a veni în sprijinul alegătorilor care doresc să voteze, dar nu au documente valabile, Direcţia de Evidenţa Persoanelor Timișoara, dar și serviciile de evidență din județ, asigură program de lucru cu publicul inclusiv astăzi până la ora 21.00.
Update:
„De la începutul procesului de vot până la ora 14:00, în județul Timiș nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral. Astăzi, în urma singurului incident electoral sesizat cu privire la continuarea propagandei electorale, a fost aplicat un avertisment”, a informat IPJ Timiș.