
Este nebunie totală în trafic în zona din jurul benzinăriei OMV de pe str. Cluj din Timișoara. Un vlogger a decis să alimenteze gratuit mașinile timișorenilor, vineri, timp de o oră, între 14.00 și 15.00.
Internauții au aflat imediat, astfel că au luat cu asalt zona în care se află benzinăria. Așadar, traficul este dat peste cap la ora redactării acestei știri, în ciuda mobilizării polițiștilor, care nu reușesc să dirijeze circulația în bune condiții.
„Voi alimenta gratis la tot orașul. Vineri, în data de 18 octombrie, la OMV-ul de pe str. Cluj, cel de lângă stadion, cei care sunteți din Timișoara. Voi alimenta timp de o oră, de la 14.00 la 15.00, la toate cele șase pompe, pe gratis. De ce fac asta? Pentru că sunt într-un challenge în care vreau să transform 50 de dolari în 500.000 de dolari și Dumnezeu m-a binecuvântat cu targetul de 100.000 dolari în acest moment și am promis că voi dona. Așa că vineri, în data de 18 octombrie, va fi prima mea donație complet gratis alimentarea. Așa că vă aștept pe toți acolo, plus multe alte premii pe care o să vi le dăm eu împreună cu echipa mea”, a transmis tiktokerul.