
Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat, vineri, la o exploatație care aparține de SC Comtim România SRL, aflată în localitatea timișeană Periam. În această unitate se află 9.000 de scroafe și 20.000 de purcei, care ar putea să fie sacrificați.
„După confirmarea Pestei Porcine Africane a fost convocată ședința cu toți membrii CLCB, în urma căreia s-a votat emiterea Hotărârii de aprobare a zonelor de protecție și supraveghere din jurul focarului de PPA, a măsurilor de ucidere imediată, sub control oficial şi neutralizare prin metode alternative incinerare/îngropare a materialelor de risc și a aprobării Planului de măsuri în cazul confirmării bolii PPA la suinele din exploatația comercială a SC COMTIM ROMÂNIA SRL- Ferma PERIAM reproducție, județul Timiș”, a informat Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș.
Pentru protejarea perimetrului contaminat, în vederea evitării răspândirii virusului Pestei Porcine Africane, s-au stabilit cele două zone și anume: zonele circulare de protecţie şi supraveghere de 3 şi respectiv 10 km din jurul focarului de pestă porcină africană din Ferma Periam reproducție, după cum urmează: zona de protecție (0-3 km) – localitatea Periam; zona de supraveghere (3-10 km) – Igriș, Variaș, Pesac și Sânpetru Mare din județul Timiș și localitățile Șeitin, Semlac, Secusigiu și Satu Mare județul Arad, plus fermele comerciale: Ferma Periam 1, Igriș 1, Igriș 2, Sânpetru Mare care aparțin de SC COMTIM ROMÂNIA SRL și Ferma SC DIROM PIGS SRL.