
În această primăvară, în centrul Timișoarei va fi organizat primul festival de muzică balcanică. Este vorba de Balkan Fest Timișoara, care va avea loc în data de 8 mai, începând cu ora 17.00, în Piața Victoriei.
„Balkan Fest Timișoara – vibrații balcanice, cu acorduri de folk și energie pop! Vă invităm la distracție în 8 mai, la un festival spectaculos cu decernare de premii, fiind 12 pentru categoriile de muzică pop și folk”, au informat organizatorii.
Evenimentul este inițiat de Radio Banat Link, în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Primăria Timișoara. Invitatul special al festivalului va fi trupa Magazin.