Un carambol a avut loc, luni, pe DN 68A, pe tronsonul cuprins între localitățile Margina și Coșava.
Două tiruri și două mașini care circulau în aceeași direcție s-au ciocnit. În urma impactului, traficul rutier a fost oprit timp de aproximativ o oră, fiind reluat la ora 14.20.
Începând de luni, pe drumul dintre Margina și Coșava se aplică marcaje rutiere. Asta după ce lucrările de reparații au fost finalizate la sfârșitul săptămânii trecute.
„Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a condus un autotren pe DN 68 A, dinspre localitatea Margina înspre localitatea Coșava, iar la un moment dat a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, acesta din urmă fiind proiectat în autoturismul din fața sa, condus de către un alt bărbat de 50 de ani, ulterior și acesta fiind proiectat într-un autotren, condus de un bărbat, de 45 de ani. În urma evenimentului a rezultat o victimă, respectiv o femeie, de 55 de ani, pasageră în autoturismul condus de către bărbatul de 55 de ani. Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a informat Poliția Timiș.

