
Peste 200 de feline pot fi admirate în acest weekend la Timișoara. La Iulius Town se desfășoară o competiție internațională dedicată pisicilor.
„Sunt grațioase, jucăușe și pline de personalitate, iar weekendul acesta le poți vedea în Iulius Town, la una dintre cele mai apreciate competiții feline. Magnificats revin la Timișoara, iar peste 200 de pisici din 21 de rase diferite vor putea fi admirate timp de două zile, în noua ediție a îndrăgitei competiții WCF International Cat Show”, a informat Iulius Town Timișoara.
Evenimentul WCF International Cat Show are loc în perioada 22 – 23 februarie, între orele 10:00 și 18:00, la Atriumul Iulius Town. Peste 200 de pisici din 21 de rase, venite din opt țări, vor putea fi admirate de vizitatori, iar curioșii vor putea afla mai multe despre elegantele „concurente” de la crescători autorizați.
Ediția de anul acesta va fi arbitrată de experți internaționali din Marea Britanie, Franța, Spania și Ungaria. Felinele vor fi jurizate atât în competiții individuale, cât și în ringuri speciale, unde vor concura pentru titluri prestigioase. Printre rasele prezente se numără British Longhair, Maine Coon, Munchkin Longhair, Transylvanian, Persian, Highland Fold și multe altele, apreciate la nivel internațional.
„Indiferent dacă ești un pasionat al pisicilor de rasă sau pur și simplu îți dorești să petreci un weekend special în compania celor mai drăgălașe feline, WCF International Cat Show este evenimentul perfect pentru tine. Vino să descoperi frumusețea, farmecul și personalitatea pisicilor”, a transmis Iulius Town Timișoara.


