aprilie 16, 2026
Spread the love

Un accident a avut loc, miercuri seara, pe autostrada A1, fiind implicate nu mai puțin de șase mașini.

Miercuri, 14.08.2024, în jurul orei 19:40, pompierii din cadrul Secției Făget au intervenit cu o autospecială de primă intervenție si comandă și un echipaj SMURD pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 427, pe sensul de mers spre Deva. La locul evenimentului s-a deplasat și o ambulanță SAJ cu medic”, a transmis ISU Timiș.

În cele șase mașini implicate în accident se aflau doar șoferii. În urma accidentului, o femeie a fost rănită, fiind transportată la Spitalul Orășenesc Făget de către echipajul SMURD, în stare conștientă și cooperantă.

Un bărbat, de 21 de ani, conducea un autoturism pe A1 Deva- Nădlac pe zona de restricție și îngustare a Autostrăzii A1, dinspre Timișoara spre Margina, iar la ieșirea spre DN68 A a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa condus de o femeie, de 36 de ani, care ulterior a fost proiectată în autoturismul din fața sa, iar cel dintâi autoturism a intrat în coliziune cu alte trei autovehicule din față, în total în accident fiind implicate 6 autovehicule. În urma impactului, conducătoarea auto a fost rănită și transportată la spital”, a informat Poliția Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *