Polițiștii din Timișoara au reușit să-i vină de hac unui traficant de droguri. Mai precis, un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă două kilograme de cocaină, cu 70.000 euro.
„La data de 12 februarie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Astfel, unul dintre aceștia a fost prins în flagrant delict, în municipiul Timișoara, în timp ce ar fi vândut 2 kilograme de cocaină (drog de mare risc), cu 70.000 de euro, cantitate livrată de celălalt bărbat”, a transmis Poliția Română.
Procurorii DIICOT Timișoara au dispus reținerea celor DOUĂ persoane, pentru 24 de ore. De asemenea, la data de 13 februarie, judecătorii Tribunalului Timiș au dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.