
Oamenii legii au realizat, luni dimineața, 69 de percheziții în mai multe județe, la traficanți de migranți. Mai precis, descinderile au fost efectuate de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu polițiști de frontieră din Timișoara și cu procurorii DIICOT Timișoara în județele Timiș (29), Mehedinți (9), Dolj (8), Caraș-Severin (4), Argeș (4), Ilfov (3), Teleorman (3), Arad (3), Dâmbovița (2), Sibiu (1), Constanța (1), Ialomița (1) și municipiul București (1), într-un dosar penal vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
„Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul anului 2023, mai multe persoane (cetățeni străini) ar fi constituit o grupare specializată în traficul de migranți, la care ar fi aderat mai mulți cetățeni români și care ar fi avut ca preocupare principală introducerea frauduloasă în țară a grupurilor de migranți, prin traversarea ilicită a Dunării și, ulterior, scoaterea ilegală a acestora din țară pe frontiera de Vest. Gruparea de criminalitate organizată ar fi acționat pe mai multe paliere, respectiv recrutarea grupurilor de migranți pe teritoriul Turciei și pregătirea acestora în scopul îmbarcării în mijloacele de transport pentru introducerea acestora în mod fraudulos în Bulgaria și, ulterior, în România. Ulterior, migranții ar fi fost transportați în locații de adăpost, din municipiul Timișoara, unde ar fi rămas până când ar fi fost identificate oportunități pentru îmbarcarea acestora în ansambluri rutiere, cu scopul scoaterii ilegale din țară”, a informat Poliția Timiș.
Astfel, o parte dintre membrii grupării de criminalitate organizată ar fi avut ca atribuții racolarea șoferilor care s-ar fi ocupat cu preluarea, transportul și conducerea migranților de la anumite locații din vestul țării până în zona parcărilor, unde ar fi fost transferați în camioane.
Un alt palier, format din transportatori, persoane de naționalitate română, ar fi primit de la organizatori locațiile de preluare și de debarcare și ar fi realizat transportul migranților, pe care i-ar fi predat ultimului eșalon, format din șoferi de camioane și antemergători.
Astfel, în perioada iunie – decembrie 2024, au fost depistate și oprite 136 de asemenea transporturi, însumând aproximativ 1.000 de cetățeni străini, de origine afro-asiatică.
În cursul zilei de luni, sunt puse în executare 69 de mandate de aducere, cei în cauză urmând a fi conduși pentru audieri la sediul DIICOT Timișoara.