
O anchetă este realizată la grădinița din orașul Recaș. Asta după ce părinții au reclamat faptul că o îngrijitoare are un comportament inadecvat față de copii.
„La data de 14 martie 2025, polițiștii orașului Recaș au fost sesizați cu privire la faptul că o angajată a unei grădinițe din Recaș ar avea un comportament neadecvat față de copii. Polițiștii fac verificări cu privire la aspectele semnalate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a informat IPJ Timiș.
Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, a afirmat că îngrijitoarea este cercetată disciplinar.
„Legat de incidentul care s-a petrecut la grădinița cu program prelungit care aparține de Liceul Teoretic din Recaș vă pot relata că din cele spuse de doamna director, în cursul săptămânii trecute, au fost două sesizări din partea părinților înregistrate la unitatea de învățământ privind un comportament inadecvat a unei îngrijitoare din cadrul grădiniței. Doamna director a convocat de urgență Consiliul de Administrație, a numit o comisie care se va ocupa de cercetarea disciplinară a personalului nedidactic din grădiniță, însă, la acest moment, comisia nu își poate desfășura activitatea datorită faptului că în unitatea de învățământ se derulează examenele pentru simularea Evaluării Naționale. Încă de săptămâna trecută, de când s-au înregistrat sesizările din partea părinților la unitatea de învățământ, doamna director a luat măsura de a nu o mai lăsa pe îngrijitoare să intre la grupă, dumneai se ocupă de curățenie în spațiul grădiniței, însă fără să mai ia contact cu copiii”, a declarat Aura Danielescu.