Un accident rutier a avut loc, joi, în parcarea Shopping City Timişoara. Trei persoane care stăteau la coadă la covrigi au fost rănite de un taximetrist care a intrat cu maşina în zona pietonală.
„La data de 25 iunie 2026, în jurul orei 17:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Timișoara. Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat în vârstă de 65 de ani, în timp ce conducea un autoturism în parcarea unui centru comercial din municipiu, ar fi pătruns pe o zonă destinată pietonilor, surprinzând și accidentând o femeie și doi bărbați, oprindu-se ulterior într-o societate comercială din zonă„, a informat Poliţia Timiş.
În urma accidentului a rezultat rănirea celor trei persoane, respectiv o femeie în vârstă de 56 de ani, un bărbat în vârstă de 34 de ani și un alt bărbat, ale cărui date de identificare nu au putut fi stabilite la fața locului întrucât a fost transportat la spital. Totodată, și celelalte două persoane au fost transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.