aprilie 24, 2026
Spread the love

Un grav accident de muncă a avut loc, luni dimineața, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost prins sub un strung, fiind transportat de urgență la spital.

La data de 20 aprilie 2026, în jurul orei 08:40, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost prins sub un strung la o societate comercială de pe strada Vasile Georgevici din Timișoara. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de 47 de ani, angajat al societății comerciale, care în timp ce efectua manevre de mutare a unui strung, a fost prins sub acesta”, a informat Poliția Timiș.

Potrivit ISU Timiș, la fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD tip C (cu medic).

La sosirea primului echipaj la fața locului, victima era extrasă de sub utilaj și a fost predată echipajului SMURD pentru evaluare medicală. Ulterior, victima a fost transportată la spital, conștientă și cooperantă, cu multiple traumatisme”, a transmis ISU Timiș.

În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea, respectiv neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *