
O serie de lucrări de reparații și întreținere vor fi realizate în această vară de către Primăria Timișoara în peste 20 de școli și grădinițe din oraș. Intervențiile includ renovări ale sălilor de clasă, amenajarea unor bucătării noi la grădinițe, precum și reparații în curțile, sălile de sport sau zonele de joacă.
„Intervențiile din această vară fac parte dintr-un program de durată, care combină lucrările de reparații cu investițiile strategice finanțate prin fonduri europene. Obiectivul nostru este ca toți copiii din Timișoara să aibă acces la școli care le oferă condiții moderne, sigure și adaptate educației actuale. Anul acesta, am reușit să înlocuim mobilierul școlar în toate sălile de clasă unde a fost necesar și am început dotarea unităților de învățământ cu echipamente IT performante. Până la finalul anului vom moderniza și laboratoarele de fizică și chimie din școli”, a afirmat primarul Dominic Fritz.
Primele lucrări au început deja la clădirea de pe Strada Gheorghe Lazăr nr. 20 a Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”, unde vor fi reparate atât sălile de clasă, cât și grupurile sanitare. În paralel, la Școala Gimnaziala nr. 19 „Avram Iancu”, clădirea de pe Strada Războieni, echipele lucrează la amenajarea grupurilor sanitare. Urmează apoi înlocuirea instalațiilor electrice și termice la cantina Liceului de Artă „Ion Vidu”.
De asemenea, Primăria Timișoara va amenaja câte o bucătărie modernă la trei grădinițe, care să asigure condiții mai bune pentru pregătirea hranei și un plus de siguranță pentru cei mici. Lucrările vor avea loc la PP3 (Șagului), PP32 (Girocului) și PP37 (Aradului).
Una dintre intervențiile majore din această vară este la Școala Gimnazială nr. 21 „Vicențiu Babeș”, unde au fost refăcute complet aleile de acces, iar o mare parte din clădire va avea parte de amenajări interioare.
Pe lângă lucrările de reparații, primăria a început și dotarea școlilor cu echipamente IT moderne, prin fonduri europene (PNRR). Calculatoarele vechi sunt înlocuite cu sisteme noi și performante.

