aprilie 16, 2026
Spread the love

Polițiștii din județul Timiș au realizat, luni dimineața, două percheziții la persoane care, în luna ianuarie a acestui an, au intrat într-o locuință din Timișoara și au furat 33.000 euro dintr-un dulap.

La data de 10 ianuarie a.c, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara au fost sesizați de un bărbat de 38 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute, prin forțarea ferestrei, au pătruns în imobilul său din Timișoara, iar dintr-un dulap au sustras suma de 33.000 euro. În cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În urma tuturor activităților desfășurate, polițiștii au reușit identificarea unei femei de 35 de ani și a unui bărbat de 62 de ani, bănuiți de comiterea faptei. În această dimineață, au fost puse în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost ridicate mai multe bunuri utile cauzei”, a informat Poliția Timiș.

În urma descinderilor, cele două persoane au fost depistate și conduse la sediul poliției pentru a fi audiate. La finalul audierilor, s-a dispus reținerea lor pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Marți, vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *