Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, a transmis un mesaj la început de nou an școlar, în care a vorbit despre importanța implicării elevilor, profesorilor și părinților.
„Stimați profesori și dragi părinți, vă punem la suflet, totodată, rugămintea de a stărui ca tinerele vlăstare ale neamului nostru să se bucure, pe lângă pregătirea intelectuală, și de povățuire morală. (…) Societatea în care trăim, își pune amprenta asupra copiilor și tinerilor, iar tentațiile tot mai des întâlnite, cum sunt consumul de substanțe interzise și utilizarea excesivă a tehnologiei moderne, creează dependențe, contribuie la apariția unor îngrijorătoare modificări emoționale și comportamentale în rândul tinerilor și chiar al copiilor. De aceea, Biserica și Școala, împreună cu părinții, profesorii de religie și preoții parohi, avem misiunea sfântă de a-i călăuzi pe elevi atât pe calea cunoașterii, cât și pe aceea a formării sufletești. Școala, dragi elevi, este o instituție fundamentală a societății, cu un rol de seamă în viața noastră culturală, educativă și științifică. De aceea, Vă sfătuiesc, părintește, să iubiți școala, să vă respectați dascălii, să învățați nu pentru note, ci pentru viață, să lecturați bibliografia recomandată și să citiți cărțile de referință ale clasicilor literaturii naționale și universale. Acordați toată atenția, dragii mei, cultivării sufletului și educației autentice, străduiți-vă să promovați respectul unii față de alții, bunul simț, spiritul de întrajutorare, de responsabilitate și exigența față de voi înșivă, toate valori esențiale ale vieții noastre”, a afirmat mitropolitul Banatului.
De asemenea, ÎPS Ioan Selejan a îndemnat oamenii inimoși să ajute familiile sărace cu cele necesare începutului de an școlar.
„Pe de altă parte, ținând seama de nevoile materiale și de situația precară a unor familii, să ne implicăm cu toții, în acțiunea de sprijinire a acestora cu cele necesare începutului de an școlar și nu numai. De asemenea, preoții slujitori și profesorii de religie se vor îngriji ca Duminică, 7 septembrie, copiii și părinții lor să participe la sfânta Liturghie, în cadrul căreia vor fi înălțate îndătinatele rugăciuni de începere a anului școlar, atât pentru elevi și părinți, cât și pentru profesori. Întrucât deschiderea anului școlar are loc în zi de sărbătoare, preoții vor lua legătura din timp cu conducerea școlilor și, acolo unde vor fi solicitați, vor oficia serviciul religios specific acestui moment, fără să afecteze programul liturgic al bisericii parohiale. Odată cu acestea, rugăm pe Părintele ceresc să binecuvânteze noul an școlar, ca să fie cu adevărat „anul plăcut Domnului”, să reverse harul Său Cel Preasfânt peste toți elevii, dascălii, ostenitorii și părinții, dăruindu-vă tuturor sănătate, înțelepciune și pace sufletească, spre mai binele școlii, al Bisericii și al poporului nostru”, a transmis mitropolitul Banatului.