Două licee din Timișoara au luat decizia de a deschide noul an școlar prin organizarea unor acțiuni inedite, în loc de tradiționala festivitate. Așadar, Colegiul Național Bănățean anunță că va avea loc o petrecere duminică, 7 septembrie, începând cu ora 18.00, în curtea unității de învățământ.
„Dragi elevi, vacanța s-a încheiat, dar distracția nu se oprește aici! Vă așteptăm pe toți la petrecerea de început de an școlar, unde vom sărbători revederea, prietenia și un nou început plin de energie. Vă așteptăm într-un dress code al culorii: fiecare clasă de început de ciclu va purta o culoare distinctă – un semn de identitate, dar și de veselie. Celelalte clase – aleg ce culoare doresc. Chiar dacă schimbările legislative au bulversat sistemul, ele nu ne pot împiedica să fim aproape de copii și de părinți. Boicotăm începutul de an școlar din convingere, dar nu putem boicota dreptul copiilor la bucurie”, a transmis Colegiul Național Bănățean.
De asemenea, și Liceul de Arte Plastice din Timișoara a anunțat că va organiza un picnic luni, 8 septembrie, începând cu ora 09.30.
„Anul acesta nu vom avea o festivitate tradițională de deschidere a anului școlar. Este modalitatea întregului corp profesoral al Liceului de Arte Plastice Timișoara de a-și exprima opoziția față de măsurile care au bulversat întreg sistemul de educație românesc și față de posibila apariție a oricărui politician la ceremonie. Haideți să punem o pătură pe iarbă, să aducem și un pachețel, poate o mână de fructe în ghiozdan, o chitară, o minge de volei și să (re)găsim bucuria autentică de a fi împreună, de a ne povesti întâmplările magice ale vacanței și să ne facem planuri de viitor! Se anunță vreme frumoasă”, a informat Liceul de Arte Plastice din Timișoara.