iunie 4, 2026
Spread the love

Sunt în toi pregătirile pentru examenul de Bacalaureat. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2 – 4 iunie, iar Inspectoratul Școlar Timiș informează că la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un număr similar celui din anul precedent.

La examen participă absolvenți din 59 de unități de învățământ liceal, inclusiv candidați din seriile anterioare care au absolvit în alte județe, dar care au în prezent domiciliul stabil în județul Timiș.

Potrivit reprezentanților instituției, probele de evaluare a competențelor, desfășurate între 8 și 17 iunie, se derulează în 56 de centre de examen din județul Timiș. De asemenea, probele scrise au loc între 29 iunie și 3 iulie, fiind organizate 16 centre de examen, la care se adaugă un centru zonal de evaluare cu două subcomisii, găzduite în alte două unități de învățământ, având în vedere numărul mare de profesori evaluatori și efortul logistic și IT considerabil.

„La apelul ISJ Timiș au răspuns aproximativ 1.000 de cadre didactice, dintre care 350 sunt profesori evaluatori, pentru constituirea comisiilor din centrele de examen și din centrul zonal de evaluare”, a transmis Inspectoratul Școlar Timiș.

Iată calendarul sesiunii iunie – iulie a examenului de Bacalaureat: 8 – 10 iunie: competențe lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A); 10 – 11 iunie: competențe lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B); 11 – 12 iunie: competențe lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C); 15 – 17 iunie: evaluarea competențelor digitale (proba D); 29 iunie – Limba și literatura română (proba E.a); 30 iunie – proba obligatorie a profilului (proba E.c); 2 iulie – proba la alegere a profilului și specializării (proba E.d); 3 iulie – Limba și literatura maternă (proba E.b).

Afișarea rezultatelor inițiale și depunerea contestațiilor va avea loc în 7 iulie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *