Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, în ședința de plen, un proiect de hotărâre cu privire la darea în folosință gratuită a 25 de microbuze hibride noi către mai multe localități din județ în vederea utilizării în transportul elevilor.
Vehiculele moderne au fost cumpărate de CJ Timiș în cadrul proiectului „Asigurarea accesului la educație a elevilor din Județul Timiș prin achiziționarea unui număr de 25 de microbuze școlare mai puțin poluante (hibride)”, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Pe lista beneficiarilor se numără comunele Cenei, Cenad, Birda, Darova, Curtea, Coșteiu, Chevereșu Mare, Remetea Mare, Șag, Victor Vlad Delamarina, Nădrag, Voiteg, Pădureni, Orțișoara, Jamu Mare, Sânandrei, Livezile, Sânmihaiu Român și Sânpetru Mare, precum și orașele Făget, Ciacova și Gătaia.
Totodată, vor primi microbuze hibride noi și centrele școlare pentru educație incluzivă „C. Păunescu” Recaș, „Paul Popescu Neveanu” și „Constantin Pufan” din Timișoara.
Valoarea totală a celor 25 de microbuze se ridică la aproximativ 27 milioane de lei, cu TVA inclus. Fiecare vehicul are 16 locuri și o autonomie de aproximativ 450 de kilometri.