În Peştera Româneşti, din judeţul Timiş, va avea loc tradiţionalul concert simfonic şi în această toamnă. Evenimentul va fi organizat duminică, 18 octombrie, de la ora 13.00, iar intrarea va fi liberă, ca de obicei.
În acest an, concertul va fi susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, dirijată de Vlad Mateescu. Programul va include lucrări celebre ale compozitorilor W.A. Mozart, J. Strauss, L. Anderson, G. Bizet şi J. Brahms.
„Din 1999, în parteneriat cu Primăria Tomești și Consiliul Județean Timiș, Fundația Academică Culturală Timișoara (FACT) este organizatorul și finanțatorul concertelor simfonice din Peștera Românești, jud. Timiș”, au transmis organizatorii.