Consiliul Județean Timiș susține viața culturală. Astfel, instituția a alocat un buget de 6,1 milioane de lei pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural-artistice și de tineret „Tim Cultura 2024”. Din acești bani, 5,7 milioane lei merg pentru cultură, iar diferența de 400.000 lei este alocată pentru tineret.
Sunt invitate să depună proiecte în cadrul programului TimCultura 2024 persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, persoanele juridice de drept public ori privat, precum şi organizațiile neguvernamentale de tinerei. Cei interesați pot consulta criteriile de eligibilitate și procedura de depunere AICI!
„Avem resursele necesare, specialiști și infrastructură, pentru a susține o viață culturală intensă, așa cum am demonstrat în cadrul Programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Ne dorim în continuare evenimente care să atingă standardul de excelență artistică, care să valorifice potențialul cultural al județului Timiș și sperăm să avem parte de cât mai multe inițiative menite să sporească oferta culturală”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Printre ariile tematice acceptate se numără artele spectacolului, patrimoniul cultural, artele vizuale, educația prin cultură și cultură prin educație, proiecte editoriale și literare, fonduri de mobilitate, formare profesională, educație, educație în sănătate, mediu, incluziune socială sau valorizarea spațiului DKMT.
Solicitările de finanțare pot fi depuse până la data de 8 martie, la ora 14.00, la Registratura Consiliului Județean Timiș, Bd. Revoluției din 1989, nr. 17, Timișoara, în format letric și pe stick, sau se încarcă pe Platforma de interoperabilitate pentru interacțiunea digitală cu beneficiarii Consiliului Județean Timiș, www.e-timis.ro, de către solicitanți (care anterior își vor crea un cont pe această platformă).
Selecția și evaluarea acestora vor avea loc în perioada 22 – 25 martie, iar rezultatul final va fi afișat pe site-ul instituției în 2 aprilie.