
Dorel Micle, directorul interimar al Muzeului Satului Bănățean, a anunțat că vor începe primele lucrări la biserica din lemn mistuită de flăcări.
„Ne apucăm de curățenie și ne apucăm de restaurat. Din fericire, partea de lemn masiv de la pereții clădirii, după evaluarea făcută de către experți în cursul zilei de ieri, se pare că este în regulă. Este afectată, dar se poate interveni asupra lor, se poate curăța, se poate restaura, se poate readuce la viață acest obiectiv. Din păcate, a ars destul de mult, acoperișul este complet distrus, turla este complet distrusă. Erau făcute din lemn de esență slabă, din brad. De fapt, este vorba de o refacere din 2012 – 2013. Spuneam că o să ne apucăm de renovat, de restaurat și de repus în valoare. Clădirea merită să-i acordăm atenție maximă pentru că este una dintre cele mai importante, poate cea mai importantă din patrimoniul muzeului nostru. Are și o vechime respectabilă, din 1746. Se poate observa cu ochiul liber că mare parte din ea se păstrează, adică autenticitatea ei a rămas valabilă”, a afirmat Dorel Micle.
Potrivit directorului interimar al Muzeului Satului Bănățean, lucrările de curățenie și de protejare vor începe cât de curând. De altfel, Direcția Județeană de Cultură Timiș a și emis avizul de intervenție de urgență pentru curățenie și protejarea a ce a mai rămas din lăcașul de cult.
„Avem sprijinul CJ Timiș, al Direcției Județene pentru Cultură, al Mitropoliei Banatului, aș celorlalte instituții de profil din țară. Ne vom apuca să facem curățenie și cu atenție să vedem ce mai putem recupera din molozul din interior, din ce s-a prăbușit în interiorul clădirii bisericii. După care vom căuta obiectele de metal ce se pot reface, probabil unele piese care s-au distrus, precum clopotul, care aproape e topit, va deveni piesă de muzeu. O vom proteja până în momentul în care se vor apuca specialiștii să o curețe. Poate acesta e momentul să reintroducem și pictura care a fost demontată din interior în 2012 – 2013, când am avut ultima intervenție asupra acestui edificiu și la momentul respectiv a intrat în conservare, restaurare”, a explicat Dorel Micle.