septembrie 7, 2024

O investiție importantă a fost inaugurată, joi, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Este vorba de un Laborator de conservare – restaurare.

Proiectul a fost finanțat de Ministerul Culturii, prin intermediul Consiliului Judetean Timiș și reprezintă o investiție importantă în infrastructura muzeului, în valoare de aproximativ 1 milion de euro. Noul laborator va permite o conservare și restaurare eficientă a pieselor din patrimoniul muzeului şi nu numai, contribuind semnificativ la protejarea și valorificarea acestor fragmente din istorie”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Noua clădire, construită prin Programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, va putea fi deja folosită și va aduce un aport semnificativ în activitățile muzeului, care până acum nu a avut un spațiu adecvat pentru carantinare și intervenții de conservare-restaurare.

Instituția noastră nu dispunea de un depozit tranzitoriu de carantină și intervenție/tranzit conservare-restaurare, necesar în special în aducerea de noi obiective muzeale. Așadar, s-a impus aplicarea acestui proiect în așa fel încât să se prevadă și astfel de spații care să ne permită posibilitatea de a face intervenții de restaurare și conservare la piesele monumentale din lemn, de arhitectură populară – cum ar fi grinzi, porți, stâlpi etc. – și nu doar la obiecte de mici dimensiuni”, a afirmat Dorel Micle, managerul Muzeului Satului Bănățean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *