aprilie 16, 2026

default

Spread the love

Va fi distracție mare la Pădurea Verde din Timișoara, în acest sfârșit de săptămână. Asta pentru că se pregătește o nouă ediție a CODRU Festival. Evenimentul își deschide porțile vineri, 29 august, de la ora 16.00. Ediția aniversară din acest an, CODRU5 – QUINTESSENCE, va aduce trei zile de muzică live, artă, experiențe unice și zeci de artiști la Pădurea Verde din Timișoara.

Pe scenele CODRU vor urca artiști internaționali și români de excepție. Printre aceștia, Akua Naru (SUA), una dintre cele mai importante voci feminine ale hip-hop-ului global, legendarul Goran Bregović & Wedding and Funeral Band, grupul georgian Trio Mandili, dar și nume consacrate din România: Subcarpați, Irina Rimes, Deliric x Silent Strike, Phoenix, Vița de Vie, COMA sau Dirty Shirt.

CODRU5 înseamnă o ediție de suflet, cu artiști care ne inspiră, ne emoționează și ne aduc împreună. Vom avea concerte memorabile, zone de relaxare în natură și o comunitate care lasă în urmă nu doar amintiri, ci și păduri. Este mai mult decât un eveniment, este o poveste care se scrie cu fiecare dintre voi”, a afirmat Victor Balaniuc, co-fondator și General Manager CODRU Festival.

De asemenea, în timpul zilei, participanții la CODRU Festival vor avea parte de: activități și ateliere pentru copii și familii; expoziții de artă și instalații interactive; zone de relaxare în mijlocul naturii; o ofertă gastronomică variată, cu preparate internaționale și locale.

Bilete sunt disponibile pe www.codrufestival.ro și www.iabilet.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *