Va fi distracție mare în acest sfârșit de săptămână în zona centrală a Timișoarei. Asta pentru că au loc două evenimente cu tradiție în Parcul Rozelor. Este vorba de Ziua Minorităților, care se va desfășura sâmbătă, 5 octombrie, și Ruga Timișoarei, programată pentru ziua de duminică, 6 octombrie.
Inițial, cele două evenimente ar fi trebuit să aibă loc în septembrie, dar au fost reprogramate din cauza vremii urâte.
„Pe 5 și 6 octombrie ne întâlnim în Parcul Rozelor pentru a celebra împreună spiritul unic al Timișoarei și a ne bucura de multiculturalitatea și tradițiile care ne definesc orașul. Sâmbătă, 5 octombrie, vom celebra Ziua Minorităților alături de comunități precum ucraineni, germani, maghiari, sârbi, bulgari, evrei și multe altele, care și-au pus amprenta asupra orașului nostru. Duminică, 6 octombrie, ne dăm întâlnire la Ruga Timișoarei, evenimentul care celebrează tradițiile Banatului prin dansuri și cântece autentice, în cadrul Jocului de Rugă, componenta laică a sărbătorii”, a informat Primăria Timișoara.
De la ateliere creative pentru copii și spectacole folclorice, la parade de costume populare și degustări de delicii specifice fiecărei comunități, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a pregătit în acest weekend activități pe gustul tuturor.
În vederea organizării evenimentului „Ruga Timișoarei”, traficul rutier va fi închis în mai multe zone centrale, zilele următoare:
• strada Academician Alexandru Ioan Borza (de la intersecția cu strada Michelangelo, până la strada Gheorghe Enescu) din data de 03.10.2024, ora 22:00, până în data de 07.10.2024, ora 12:00;
• strada Gheorghe Andrașiu (de la colț cu Bulevardul C.D. Loga, până la strada Academician Alexandru Ioan Borza), din data de 03.10.2024, ora 22:00, până în data de 07.10.2024, ora 12:00;
• strada Silviu Bejan (de la colț cu Bulevardul C.D. Loga, până la strada Academician Alexandru Ioan Borza) din data de 03.10.2024, ora 22:00, până în data de 07.10.2024, ora 12:00;
• strada Patriarh Miron Cristea (de la colț cu Bulevardul C.D. Loga, până la strada Academician Alexandru Ioan Borza) din data de 03.10.2024, ora 22:00, până în data de 07.10.2024 ora 12:00.
Totodată, în datele de 05.10.2024 (intervalul orar 17:00-18:00) și 06.10.2024 (intervalul orar 12:30-13:30), circulația rutieră va fi restricționată, în vederea organizării paradelor specifice evenimentului, pe următorul traseu: Piața Unirii și mai apoi strada Vasile Alecsandri, se traversează strada 9 Mai înspre Piața Libertății – Piața Libertății – strada Alba Iulia – Piața Victoriei – bulevardul Regele Ferdinand I – bulevardul C.D. Loga – strada Silviu Bejan – strada Academician Alexandru Ioan Borza – Parcul Rozelor.