Se pregăteşte cea de-a patra ediţie a Regatei Bega, care revine la Timișoara cu o săptămână de navigație, povești de pe apă și activități dedicate generațiilor tinere. Evenimentul va avea loc între 12 şi 20 septembrie, iar în cadrul acestuia, aproape 20 de ambarcațiuni vor parcurge Bega din Serbia până la Timișoara, unde navigatorii vor rămâne timp de o săptămână. Sosirea lor deschide pe 13 septembrie cea mai intensă perioadă din programul „Ecluze pe Bega” din 2026.
Momentul central al ediției are loc sâmbătă, 19 septembrie, atunci când Filarmonica Banatul Timișoara și Blazzaj se întâlnesc într-un concert pe apă în Portul Cultural Timișoara.
Potrivit organizatorilor, programul cu public începe luni, 14 septembrie, de la ora 17:30, la Vila Mal, cu „Orașul născut din ape”, o prezentare și un tur ghidat susținute de arhitectul Andrei Chindriș, din partea echipei Ecluze pe Bega.
Marți, 15 septembrie, de la ora 17:00, programul se mută direct pe apă. „Saga pe Bega” este un atelier de navigație cu Dan Eftimie, cunoscut drept Piratu’ de pe Bega, organizat la bordul ambarcațiunii Saga 1948. Atelierul nu se va opri la teorie pentru că la final participanții vor ieși cu Saga pe Bega pentru a aprofunda practic o parte dintre noțiunile discutate la bord.
Pe 16 și 17 septembrie, de la ora 17:30, Departamentul de Hidrotehnică al Universității Politehnica Timișoara găzduiește Conferința pe Bega. Timp de două seri zece specialiști din România și Serbia vor pune în discuție istoria, biodiversitatea, peisajul cultural, hidrotehnica, identitatea urbană și navigația pe Bega.
Vineri, 18 septembrie, de la ora 17:30, la Vila MAL, Ivana Branković din Serbia coordonează „Bega ca spațiu comun”, o întâlnire participativă destinată tinerilor cu vârste între 15 și 25 de ani. Pornind de la hărți, fotografii și situații concrete de pe Bega, cei care vor participa sunt invitați să privească spre următorii zece ani și să își imagineze ce loc vor avea apa, natura, navigația, cultura și spațiul public în orașul viitorului.
Punctul culminant al Regatei Bega 4 se va întâmpla sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 21:00. Pentru o seară, Bega devine scenă. Filarmonica Banatul Timișoara și Blazzaj se întâlnesc în Portul Cultural Timișoara, în zona D’arc pe Mal, într-un concert cu scena amplasată chiar pe apă. Publicul va putea urmări spectacolul de pe maluri, cu muzica venind din mijlocul canalului și cu orașul, apa și luminile serii devenind parte din aceeași imagine. Filarmonica Banatul va participa într-o formulă orchestrală cu coarde, suflători și alămuri. Accesul la concert este liber.
Duminică, 20 septembrie, de la ora 10:00, programul continuă cu Paselier #4, alături de Alexandra Recășan. Este penultima întâlnire din seria de activități prin care cei mici sunt invitați să descopere Bega, malurile și viețile din jurul apei prin explorare și lucru direct.
În paralel cu programul Regatei, expoziția RE.Flux pe Bega rămâne deschisă la Vila MAL. Expoziția urmărește transformările peisajului de la izvoarele Begăi până la vărsarea în Tisa și poate fi vizitată joi și vineri între 16:00 și 20:00, respectiv sâmbătă și duminică între 10:00-13:00 și 16:00-20:00. De la Vila Mal poate fi parcurs și traseul RE.Descoperim, care readuce în atenție cele zece sculpturi realizate în Parcul Alpinet în cadrul Simpozionului de sculptură din 1984.
Toate activitățile cu public din programul Regata Bega sunt gratuite. Pentru întâlnirile cu număr limitat de participanți este necesară înscrierea prealabilă, detaliile fiind disponibile pe canalele Ecluze pe Bega și pe pagina calendarului programului, luma.com/ecluze2026.
Ecluze pe Bega este un proiect început în 2022 și continuat an de an de o echipă formată în jurul unor preocupări comune pentru patrimoniu, navigație și peisajul natural al Begăi. Începând din 2025, proiectul este dezvoltat de Asociația Culturală Ecluze, fondată de D Proiect, Club D’arc și Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria.