iunie 5, 2026
Spread the love

Nu mai puțin de zece firme au depus oferte la licitația privind întocmirea studiului de fezabilitate în vederea extinderii la patru benzi a centurii de nord a Timișoarei.

Astăzi a fost termen limită de depunere de ofertă pentru studiul de fezabilitate pentru lărgirea la patru benzi a centurii nord. Cea mai circulată bucată a centurii, cea de la Ghiroda până la Calea Aradului, necesită lărgire la patru benzi. Astăzi s-a încheiat perioada de depunere de ofertă pentru studiul de fezabilitate, sunt vreo zece oferte. Se va intra în perioada de desemnare a câștigătorului, după care se va face licitația de proiectare și execuție”, a afirmat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, joi, la Timișoara.

Mai precis, au depus oferte pentru procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timișoara Nord, DN 6 – DN 69 la patru benzi de circulație” următoarele firme: DROMCONS S.R.L., ECO GEODRUM S.R.L., İNPRO MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK ANONİM ŞİRKETİ, Asocierea Mem Project Construct S.R.L. & EXPLAN S.R.L, Asocierea EVO LINE CREATION SRL&PANNONWAY ÉPÍTŐ KFT, SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA, SPECIALIST CONSULTING SRL, THADEC ENGINEERING SRL, TPF INGINERIE SRL și Asocierea VENTRA PROJECT MANAGEMENT S.R.L. & UTIBER KÖZÚTI BERUHÁZÓ KFT.

Valoarea estimată a contractului este de 4,3 milioane de lei, fără TVA. Durata contractului este de 12 luni.

Până în prima jumătate a lunii aprilie, Comisia de evaluare va analiza ofertele în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice și va desemna ofertantul câștigător”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *