În viitorul apropiat, sunt șanse ca în centrul Timișoarei, în zona Antenelor, să fie realizat un cartier modern.
Miercuri, 18 septembrie, de la ora 17.00, la Cinema Timiș, va avea loc prezentarea „Strategiei de dezvoltare a zonei Antenelor”, la care sunt invitați să participe și cetățenii.
„De peste un an, primăria colaborează strâns cu specialiști, proprietari și comunitatea locală pentru a găsi cele mai bune soluții privind transformarea zonei antenelor într-un cartier modern și conectat cu toate zonele orașului. Rezultatele le vom prezenta miercuri. Viitorul Timișoarei depinde de implicarea fiecăruia dintre noi, astfel că, prezentarea este urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri”, a informat Primăria Timișoara.
Potrivit reprezentanților instituției, proiectul din zona Antenelor reprezintă „cea mai ambițioasă transformare a unui fost spațiu industrial în cartier din România”.
Alături de primarul Dominic Fritz, se vor afla în fața participanților Gabriel Almăjan, arhitectul-șef al Timișoarei, Darius Jumanca – cel mai mare proprietar din zonă, profesorul Nicolae Popa de la Universitatea de Vest din Timișoara și arh. Teodora Constantinescu.
Formular de înscriere la prezentarea Strategiei de Dezvoltare pentru zona Antenelor este disponibil AICI!