mai 13, 2026
Spread the love

Una dintre cele mai vechi căi ferate din județul Timiș se află în reparații. Este vorba de calea ferată care leagă Timișoara de Cenad, fiind construită între anii 1895 – 1903.

Pe linia 133 Timișoara-Cenad, continuă lucrările de întreținere și reparație a căii ferate. Constructorul Europan Prod SA, a finalizat în stația Biled lucrările de înlocuire a aparatelor de cale S1, S3 și S10, precum și Breteaua 2-4-6-8. În acest moment se lucrează la montarea de panouri tip 60 pe Linia III directă, fiind înlocuite pe o distanță de 642 m, între km. 28+100 și km. 28+690, după care se va trece la reparația trecerilor la nivel aferente Liniei III, și anume TN 28+026 și TN 28+720”, a informat CFR Infrastructură Timișoara.

La aceste treceri la nivel se va reface prisma de piatra sparta, se vor înlocui traversele din pasaj, se vor înlocui dalele din beton existente cu dale noi din beton armat și se vor reface racordările între drum și calea ferată pentru asigurarea planeității trecerii la nivel, pe câte cinci metri de o parte și cealaltă a căii ferate.

Concomitent se mai lucrează pe două curbe din linia curentă Dudeștii Noi – Biled, și anume la km. 18+240 – 18+560, aceasta fiind aproape finalizată, precum și la curba de la km. 25+950 – 26+220.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *