Un nou sens giratoriu va fi realizat pe centura orașului Lugoj. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a lansat pe SEAP procedura pentru obiectivul „Execuție lucrări de amenajare sens giratoriu DN 6 km, 495+000, județul Timiș”, la intersecția cu str. Tapiei, DJ 680.
„Intersecția actuală este una de tip în cruce, cu 4 ramuri, iar separarea sensurilor de circulație se realizează prin marcaj orizontal. Accesul în/din DN 6, pe DJ 680, care asigură conexiunea cu municipiul Lugoj se realizează cu dificultate, generând ambuteiaje și punând în pericol viața participanților la trafic. Având în vedere creșterea numărului de autovehicule și a dezvoltării localităților adiacente, în ultimii ani, zona în cauză nu asigură un grad corespunzător din punctul de vedere al siguranței desfășurării traficului auto, fiind necesare măsuri de reconfigurare a intersecției pentru creșterea siguranței/securității traficului și sporirea fluenței circulației”, a informat DRDP Timișoara.
Valoarea estimată a contractului este de 5,1 milioane de lei, fără TVA. Durata de execuție a lucrării este de șase luni, după emiterea ordinului de începere. După selecția/validarea ANAP se va stabili și data de depunere a ofertelor pentru acest obiectiv.