Corneliu Vaida a criticat proiectul Traseului Revoluţiei Române din Timişoara. Asta pe motiv că o placă pe care sunt trecute câteva dintre cuvintele sale spuse în 20 decembrie 1989 a fost montată în faţa unui bloc aflat vizavi de Prefectura Timiş. Revoluţionarul Corneliu Vaida semnalează faptul că în acel loc nu s-a întâmplat niciun eveniment remarcabil în urmă cu 37 de ani.
„Traseul … involuției. În 8 septembrie a.c., primesc pe WhatsApp, de la cineva, o fotografie cu o placă din Traseul Revoluției, placă pe care sunt trecute cuvintele mele despre ceea ce am făcut la Județeana de Partid, în 20 decembrie ’89. (…) Chiar dacă realizatorul plăcii (proiectului) nu a catadicsit să scrie și ale cui sunt cuvintele imortalizate acolo, nu am făcut caz și nici nu m-am grăbit să postez chestia asta pe Facebook. Acum două săptămâni, trec pe la Prefectură și mă opresc la punctul de acolo al Traseului Revoluției, ca să văd cu ochii mei placa de bronz cu cuvintele mele… Mă învârt câteva minute în jurul amplasamentului, dar pe placa de acolo scrie cu totul altceva! (…) Zilele trecute mai trec pe acolo și, volens-nolens, caut cu ochii inscripția cu pricina, dar rezultatul e același. Contrariat și dornic de lămuriri, îl sun pe amic, care îmi răspunde, așa că îl întreb: Ștefane, unde pana mea e placa aia cu vorbele mele, că io-s în față la Prefectură și pe placa la care mă uit eu scrie altceva?! Hehehe! – răspunde omul. – Păi treci vizavi și vezi în fața blocului! Acolo e! … Deci, tot în fața Prefecturii! Păi, ce să caute acolo, întreb eu contrariat, citatul în care se evocă ce am scris eu pe peretele actualei Prefecturi? … Că doar nu am scris pe blocul de vizavi! Iar pe trotuarul de vizavi… eu unul nu știu ce ar trebui marcat acolo ca eveniment remarcabil din Decembrie ’89, dacă evenimentul este deja marcat în fața Prefecturii„, a povestit revoluţionarul Corneliu Vaida, pe Facebook.
Corneliu Vaida a subliniat faptul că mai toate asociaţiile de revoluţionari au contestat proiectul realizat de Primăria Timişoara, pe motiv că nu se respectă adevărurile istorice.
„Acum, concluzia mea… plină de îngăduință: dacă nu cumva proiectantul a greșit, atunci precis a greșit unul dintre constructori și au inversat plăcile… zic. Oricum, paradoxul e că mai toate asociațiile de revoluționari au contestat proiectul, atât din punctul de vedere al respectării adevărurilor istorice, cât și din cauza faptului că nu s-a ținut deloc cont de observațiile noastre din faza de proiect, proiect care a fost pus în discuție inițial pe pagina Primăriei. Eu unul sunt obișnuit ca Primăria să organizeze consultări publice doar de formă, fără să țină cont de observațiile cetățenilor, că doar am participat la destule… Domnule oarecum Primar Ruben Lațcău, cum si ce veți receptiona lucrarea de la iscusitul constructor?”, a semnalat revoluţionarul Corneliu Vaida.




