De la mijlocul lunii octombrie, va fi un trafic de coşmar la Timişoara. Primăria anunţă că în data de 12 octombrie încep lucrările la noua linie de tramvai de pe str. Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul.
Mai precis, în prima etapă, constructorul va interveni pe tronsonul cuprins între Solventul și intersecția cu strada Gheorghe Barițiu. Pe durata lucrărilor, circulația pe strada Gării va fi reorganizată: sensul de mers dinspre Solventul spre strada Gheorghe Barițiu va fi închis, iar traficul se va desfășura în ambele direcții pe celălalt sens. De asemenea, accesul din străzile adiacente către zona de lucrări va fi închis.
Odată cu construirea liniei de tramvai, strada Gării va fi complet modernizată. Investiția Primăriei Timișoara include refacerea carosabilului, amenajarea de trotuare și piste pentru biciclete, realizarea de spații verzi și instalarea unui sistem de iluminat public inteligent. De asemenea, proiectul include modernizarea rețelelor edilitare de apă, canalizare, gaze și telecomunicații și montarea unui sistem de supraveghere video integrat în managementul traficului. Linia nouă de tramvai va avea peste 1,3 kilometri și va crea o legătură directă între Gara de Nord, pasajul Solventul și Calea Bogdăneștilor. Proiectul prevede și amenajarea a trei stații noi, cu peroane și copertine.
Contractul pentru execuția lucrărilor are o valoare de 62,4 milioane de lei, fără TVA, și o durată de execuție de 18 luni. Lucrările sunt realizate de asocierea SYLC CON TRANS SRL (lider de asociere) și Cons Electrificarea Instal SRL. Proiectul „Linie nouă de tramvai Solventul – Gara de Nord” beneficiază de o finanțare europeană de peste 68 de milioane de lei, prin Programul Regional Vest 2021–2027. Valoarea totală a proiectului depășește 106 milioane de lei.