decembrie 3, 2024

Vești bune pentru timișorenii racordați la sistemul de termoficare al orașului. Colterm anunță că a reușit să semneze un contract cu Romgaz pentru furnizarea gazului la un preț cu 30% mai mic.

Colterm reușește să recâștige încrederea partenerilor de afaceri de pe piață! În ultimii ani, societatea a dovedit că este un jucător serios, care își achită datoriile conform înțelegerilor, iar acest lucru este susținut de cel mai recent contract de gaz încheiat pentru luna mai. Astfel, Colterm a reușit să semneze cu Romgaz pentru un cost cu aproape 30% mai mic decât contractul de bază (valabil până la finele anului). Suplimentar, avem contractată tot de la Romgaz și cantitatea de 220.000,0000 de MWh, la o valoare de 27.277.851,44 de lei, pentru perioada 01.04.2024 – 31.12.2024, destinată consumului populației. Pregătim așadar, cu responsabilitate, noul sezon de termoficare”, a declarat Cristian Amza, administratorul special al Colterm.

În aceste condiții, timișorenii ar urma să plătească facturi mai mici la întreținere, de anul viitor.

Reușita aceasta înseamnă, practic, reducerea costurilor de producție, ceea ce va genera, anul viitor, reducerea prețului la gigacalorie și, în timp, reducerea costurilor pentru fiecare consumator în parte.
Ne ținem promisiunile și față de timișoreni, și față de partenerii de pe piață
”, a afirmat Cristian Amza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *