
Timișoara și Brașovul au cel mai scump bilet unic pentru transportul în comun din România, conform unui studiu realizat de picodi.com. Cu 4 lei pe călătorie, acestea ocupă primul loc în clasamentul celor mai scumpe orașe din această perspectivă. În schimb, cele mai ieftine bilete se găsesc la Constanța, Iași, Ploiești și Galați, la prețul de 2,5 lei pe călătorie. În Cluj și București, prețul este de trei lei pe bilet.
Cu toate acestea, cetățenii care utilizează un abonament pentru a circula pe tramvai, autobus sau troleibuz ies mai bine. La Timișoara, abonamentul lunar costă 130 de lei, în timp ce la Cluj este de 170 de lei, iar la București de 140 de lei. Constanța se află sub Timișoara, cu 125 de lei, iar cele mai ieftine abonamente se găsesc la Oradea și Brașov, la prețul de 80 de lei.
Abonamentele lunare incluse în acest studiu permit călătorii nelimitate cu toate mijloacele de transport în limitele orașului. În clasamentul realizat de picodi.com, s-au folosit prețurile cele mai avantajoase, dacă a fost posibil (de exemplu, tarife mai mici cu o aplicație mobilă sau carduri speciale de transport public, deși nu s-a inclus costul de comandă a unui astfel de card).
Ultima majorare a prețurilor la transportul în comun din Timișoara a dus la creșterea orașului pe primul loc în clasamentul celor mai scumpe orașe din România în ceea ce privește prețul unui bilet unic. Aceste majorări au fost înregistrate și în alte orașe din țară, însă Timișoara și Brașovul rămân cele mai scumpe.
Foto: Dani Amariei