Avansează lucrările pe şantierul Podului Muncii din Timişoara. Luni, a fost finalizată operaţiunea de montare a tablierului central.
„Lucrările la Podul Muncii avansează vizibil. Constructorul a montat tablierul central, iar legătura dintre cele două maluri ale Canalului Bega este acum completă. Super-structura metalică este alcătuită din patru bucăți, fiecare cântărind 23,5 tone. În total, 94 de tone de metal. Întreaga structură a tablierului are aproape 300 de tone și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete. Ne pregătim să trecem la etapa următoare a lucrărilor, la podul atât de așteptat de timișoreni – pietoni, șoferi, bicicliști, dar și cei care aleg transportul în comun”, a informat Primăria Timişoara.
Proiectul de reconstruire și modernizare a Podului Iuliu Maniu include consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii cu o structură mixtă oțel-beton, cu păstrarea a câte două benzi pe sens. Investiția include și lărgirea trotuarelor, reabilitarea rampelor, refacerea scărilor de acces, iluminat arhitectural, consolidarea malului Canalului Bega și plantarea de arbori.
Proiectul Primăriei Timișoara are o valoare totală de aproape zece milioane de euro, dintre care aproximativ 7,4 milioane de euro sunt fonduri europene nerambursabile, obținute prin Programul Regional Vest 2021–2027. Lucrările sunt realizate de ZSN Cardinal SRL, iar contractul de execuție are o valoare de peste 7,2 milioane de euro, TVA inclus.




